Despre pierderea de vreme

Stiti cum e atunci cand ai ceva de facut...dar nu e foarte important....si nici foarte urgent, da parca totusi ar cam trebui sa il faci (vezi teme...) dar nu te atrage nicidecum subiectul...dar trebuie...dar hai sa nu?

Asta patesc eu acum...cand ar trebui, dar n-a chef, si mai bine as face altceva, daca se poate total altceva si cat se poate de mult ca sa aman inevitabil momentul. E vorba de genul ala de pierdere de vreme in care mai bine m-as apuca sa ud florile (chestie pe care nu o fac niciodata, de-aai mi-a si sechestrat mama florile, sa nu le omor), in care mi-e tot timpul foame sau ma loveste o dorinta de a face ordine prin camera sora cu...pierderea de vreme.

Foamea e totdeauna un bun pretext sa te duci pana in bucatarie sa mai rontai cate ceva si sa ramai acolo...ceva vreme, sau chiar si pana la magazinul ala, la care nu te-ai duce daca ti-ar trebui paine pe motiv ca e prea departe, daca chiar iti e pofta de ceva dulce/sarat/amar/acidulat s.a.m.d.

Binenteles, v-ati prins, pana si acum pierd vremea, ca mi-am gasit motiv... sa scriu pe blog, lucru care nu astepta amanare nu-i asa?

Cred ca mintea umana e un lucru minunat cum gaseste ea atatea tehnici de evitare a inevitabilului, convingandu-ne in acelasi timp ca e de bine.. (da, tehnica de negare si convingere de sine...se pare ca merge, ca am mai luat un biscuite din bucatarie.)

Asa, si dupa un post care la a2a citire s-ar putea sa ma faca sa regret ca l-am postat (nu de alta, dar nu stiu cat de coerent e) iata ca ma duc si eu...si nu, nu sa fac treaba, ci pentru ca mi-am gasit alt mijloc de a-mi distrage atentia (Traiasca jocurile tampite de yahoo si cine o inventat cracks :D)

Puterea de a alege

sau de ce unii oameni "can't take no for an answer"?

Avem o problema. Anul 3 tine mortis (cu dintii as putea spune chiar) sa faca banchetul cu noi. De ce? habar n-am ca nu e ca si cum am fi prieteni la catarama cu totii si am fi noi impotriva sistemului. On the contrary, eu cel putin nu stiu pe nimeni din anul 3, cum de altfel nu stiu nici cam 20-30% din anul meu (nu e vina mea, asa e sistemul, plus cei care nu prea vin la scoala de unde suparare sa-i stiu).

Si-atunci de ce? Ca sa economisim cativa zeci de lei, dar in procesul asta sa nu ne intelegem? Ca sunt sigura ca pe toti nu-i poti multumi, ca sa nu mai vorbim atunci cand nu se cunoaste lumea, certurile si diferentele de opinie vor fi la ordinea zilei.

Oricum, asa cum e democratic, am supus la vot. Si avand dreptul de a alege (ca asa e DEMOCRATIC nu?) am ales nu. Ceea ce mi se pare normal, sa vem dreptu sa alegem.

Ce nu inteleg in schimb e ca daca nu a trebuit sa dam socoteala o jumatate (cea care a castigat) celeilalte jumatati (din aceeasi minunata democratie a anului 4 da?) atunci ca ce chestie vine anu 3 si ne cere lamuriri de ce nu facem cu ei banchetul? (Cernobalul e de vina, va zic eu)

Simplu, pentru ca am avut dreptul de a alege. Si am ales NU! (Ma astept sa inteleaga, ca majoriateta din anu 3 nu o constitue barbati-baieti?-care nu pot sa inteleaga de ce li se refuza portia de sex).

Wake up

sau cum ma simt redundanta.

In ultima vreme totul la mine se invarte in jurul unor cuvinte ca redundant, obositor, plafonare etc. It's like (expresie tipic americaneasca dar nu ma pot abtine) hitting against a brick wall. Sunt pe autocar, ma chinui sa scriu pe foaia cu baza de date pentru proiectul la C# si ascult YOUSSOU N'DOUR & NENEH CHERRY - Wake Up Africa.

Asta ar trebui sa fac si eu, sa ma trezesc din letargia asta care ma bantuie si datorita careia numai constat diverse lucruri, fara sa actionez. (Cred ca o sa pun o poza pa blog sa vedeti ce EKG e scrisul meu datorita drumurile bune din romania si sa vedeti cate fac eu pentru cei 3-trei- cititoti ai mei)

De exemplu constat ca n-am mai vorbit cu prietenele mele din liceu de prin August, ca sa nu mai vorbim ca de cand nu le-am mai vazut.... Let's just say ca de as avea numerele lor de telefon intr-o agenda ar fi panze de paianjen la pagina respectiva.

Anyway, chestia nu e chiar asa de grava, mai ales ca suntem in ani terminali toate (ma rog, aproape toate, Puzule si Cos, cum sa va uit studioaselor ce sunteti) ca nu avem programe comune, ba chiar deloc si ca nu e prima data cand se intampla.

Da parca telefonul meu ar atarna 10 kile si nu l-as putea ridica de jos sa le sun.

Ca mie greu. Ca ma multumesc sa constat. Ca si maine e o zi. Ca azi ar trebui sa fac pentru licenta dar ajung sa ma uit la tot felul de seriale. Constatari

ps: tu, daca din gresala cititi blogu (nu e nici o gresala, o sa vi-l bag pe gat) sa stiti ca inca va iubesc.

Plictiseala de seara

...si pregatire pentru jocurile psihologice de maine.

Happy happy joy joy!

Breathe in, breath out....

Cat de rau poate fi?

Or on how shitty can Microsoft Word be...
I know, I know...pick me, pick me...

ATAT de rau incat sa ti se strice wordu (pe cuvantu meu nu am mai auzit pana acuma sa i se strice nimanui wordu) incat sa vrei sa modifici chestii in el (la dracu cu bullets and numbering ca mai bine scriu de mana) si sa salvezi si zici ca nu ai modificat nimic.

Incat sa iti vina sa iti reistalezi windowzu pentru un amarat de word care iti trebuie la o amarata de tema care are deadline peste 2 ore de-acum.

Incat sa te muti cu remote-ul pe un alt calculator in speranta ca va merge (si stiu ce va ganditi, nu pot sa  o trimit neformatata ca o trimit degeaba..asta e..pitici pe creier) si uite ca pana la urma merge, reusesc si eu sa fac o numerotare, o formatare, un justified (shit, am uitat sa fac cuprinsu, bine ca mi-am amintit) ia ce se intampla:

De cand m-am apucat eu de scris postu asta, mai mult din resemnare decat din furie, mi-e mi s-a blocat wordu pe remote. Si s-a blocat.....si s-a blocat....(m-as uita la un serial ceva, d-as prea nervoasa)  si mi-e si frica sa dau un restart sau ceva ca cine stie cu ce magarii ma trezesc prin documentu ala.
Si macar de n-as fi lucrat la tema asta si de n-as avea partial sambata...
Dar nu......

ps:Later edit... Mi-am facut curaj si l-am inchis cu forta. Si normal, se stricase. Insa a fost bun cu mine si nu s-a stricat de tot (sa nu cobim ca inca nu am dat mail) si nu am avut de modificat mult. Insa tot urasc wordu momentan

Much Much later update. Intrerupem programul normal pentru o veste bomba. Am reusit in sfarsit sa-mi formatez idioata aia de tema. Si lucru imediat urmator am dezinstalat wordu. Calculatorul meu se simte mult mai liber fara el.

Ma plafonez

Stau si ma uit pe blogu meu si vad ca am din ce in ce mai putina inspiratie si asta se vede in calitatea si cantitatea posturilor mele. Candva chiar (imi place mie sa cred asta, si o sa va fie greu sa ma convinge-ti ca nu) aveam ceva interesant de spus, acuma zici ca am secat.

Stiu si eu, o fii de vina varsta? ca de bine de rau imbatranesc si eu.. sau faptu ca toata ziua fac aproape acelasi lucru, over and over again, de zici ca nu se mai tremina niciodata?Nu vad in fata decat cum mi se scurge timpu printre degete si nu fac altceva decat sa scriu pagini si pagini despre niste lucruri care imi provoaca sila de la o vreme(software engineering and shitty stuff like that) si atacuri de nervi in fieacare luni fara exceptie.

Teme peste teme, specificatii pentru programe fictive, traduceri de pe wikipedia pentru profi tampiti care vor sa-si faca o carte pe spinarea noatra si ne aburesc cu metode de predare europene, windows form-uri si baze de date...zici ca nu se mai termina.
Azi fac asta,dorm ,ma duc la scoala unde fac acelasi lucru, vin acasa si ma apuc din nou. The neverending bloddy circle.

Imi aminteam deunezi ce misto era in anu I cand ieseam, ne distram, cunoasteam o gramada de lume.... s.a.m.d. Ma intristez gandindu-ma.

Si acuma tot ce fac e sa mai ies la cafea cu unu cu altu, parca in aceleasi locuri si cu aceeasi lume.
Nu-s nefericita, don't get me wrong, dar simp ca ma tampesc , pe zi ce trece zici ca am tot mai putini neuroni, sau ca folosesc tot mai putini.
Exista vreo solutie?

P.S: Cand am scris titlu postului ma si gandeam ca oare de ce nu scriu cu diacritice(pe care le urasc) asa cum ma chinui sa scriu de 2 zile incoace pentru o amarata tema. Se vede ca ma tampesc.

Fara vociferari si teribilisme

O sa incep cu ceva simplu, nu de alta da nu am mai scris de mult si neuronii mei au fost cam intr-o stare de vacanta pana acum. Mie nu-mi place sa calc. Simplu , nu? Asta ca tocmai m-a rugat tata sa-i calc o camasa , desi stie ca mai bine m-as arunca de la etaju zece decat sa o fac.

Poate e din cauza sechelelor pe care le am din adolescenta cand eram the regular ironing machine, ca numa mai vedeam vrafu de haine cum ma cheama, sau poate e din cauza ca ma simt ca la tropice dupa ce calc vreo 5 camasi (norma saptamanala). Orice ar fi, stiu doar ca urasc sa calc!!

Si de-aia am o singura rugaminte de la viitoru meu sot/iubit/amant...etc.... sa stie sa calce, sau, si mai mult..sa-si calce singur camasile. ATAT! Nu-mi trebuie sa fie nici frumos, nici destept , nici bogat...numai sa calce,ca din partea mea o sa se duca cu camasile sifonate la birou ca eu nu am de gand sa le calc.

O fi vreo razvratire feminina de moment , nu stiu. Urla feminismu'n mine? Nu stiu. Cert e ca barbatilor...invatati sa calcati! Macar atat!