16 septembrie - repetir

Da, e inca urat afara, da ploua si iar se opreste si iar ploua. Da, stau cu lumina aprinsa in casa ca sa vad sa citesc. Da, inca mai citesc pentru examenul de maine. (mai mult ma fac ca nu mai am rabdare, da nu mai spuneti la nimeni). Da, mor de foame, drept urmare este pe rol cel mai usor fel de mancare din cartofi(nu, nu prajiti ca ala implica curatat, taiat si stat langa tigaie), adica cartofi copti la cuptor cu unt si sare. Da, pentru studenti saraci si in lipsa de timp, e darul de la Dumnezeu. 

Si cum vedeti ca sunt foarte pozitiva azi(de la da-urile astea) sa stii ca mi se trage de la dono si de la gandirea lui pozitiva. Si da, maine o sa intru la buget la master. (da Doamne, da, ca altfel is prinsa cu minciuna).

Am zis, ma duc sa vad ce fac cartofii.

LE: macar in seara asta iese House!

LE2: Amalia, daca citesti, zi mai daca ai primit pozele de la Orsay.

Misteru' capitalei

...sau cum s-ar putea sa pierd, pentru a treia oara, unu' dintre cei mai buni amici ai mei si poate cel mai de nadejde baiat pe care-l cunosc. Nu e prima data cand mi se intampla, si ca sa citez dintr-o amica "incep sa am pica pe orasul ala". Prevad asa, un mic tipar aici, pentru ca in decursul scurtei mele vietii am pierdut(sau voi pierde ca al treilea inca nu-i mutat cu acte in regula) deja trei persoane foarte dragi mie, din motive obiective sau mai subiective.

Pe unul nu-l voi "primi" niciodata inapoi, si pe el l-am pierdut cel mai demult. Si-a facut o viata acolo, e fericit si ma bucur pentru el, insa niciodata nu o sa mai putem sta de povesti la 1 noaptea in scara la bloc sau nu o sa ii pot plange pe umar decat virtual; dar imi pare bine ca ne-am regasit dupa destul de multi ani si e ca si cum timpul nu ar fi trecut. (in afara de partea cu nu s-a inventat inca teleportarea ca sa fie chiar totul la fel)

Pe al doilea l-am pierdut mai recent, acum vreo doi ani doar, dar l-am si primit inapoi oarecum. Tot sta departe de mine si de atunci nu am reusit sa ne vedem, si ii clar ca lucrurile nu vor mai fi niciodata ca inainte, pentru ca m-am schimbat si eu si s-a schimbat si el. Si cu unele persoane nu poti sa reiei lucrurile de unde le-ai lasat si fara comunicare zilnica sau macar o data pe saptamana se pierde legatura aia, amuzamentul. Desi 120 de km nu-s departe nu ne-am vazut de 2 ani aproape si asta spune multe. Cred ca "l-am pierdut" definitiv cand s-a mutat la capitala.

Pe al treilea nu l-am pierdut inca de tot, insa nici nu-mi sta in putinta sa-i influentez in vre-un fel decizia. E numai si numai a lui insa ma gandesc ca e aproape luata si ma intristeaza faptul ca in vremea in care ai din ce in ce mai putin prieteni si amici sa ii pierzi si pe aia pe care ii ai.

Nu pot sa spun insa ca capitala mi-a adus numai nefericiri, am cunoscut oameni minunati acolo, care-mi sunt priteni si unii(unul, se stie el) mi-e chiar mai mult decat atat.

Nu ma intelegeti gresit, nu sunt neaparat egoista in chestia asta, dar de ce trebuie sa se mute si alta lume la Bucuresti cand am deja acolo multi oameni dragi care sigur nu o sa mute la Cluj si a caror destin l-am acceptat? N-ar trebui sa fie un fel de echilibru cosmic?

PS: To whom it may concern ca sa zic asa: cele trei persoane nu mi-au fost, nu-mi sunt si nu-mi vor fi altceva decat prieteni.

Ce-mi place....

...cand lumea te cauta numai cand are nevoie de tine. Daca acum ceva timp imi faceam nervi si procese de constiinta pe tema asta acum ma lasa rece. Le raspund si le dau pace, desi se vede ca multi inca nu cunosc dictonul "prieten, prieten da branza-i pe bani". Si uite-asa creste cinismul in lumea asa....

Periplu prin spital - Lucruri amuzante de la spartul capului

Acuma ca nu ma mai doare capatana din dotare (foarte tare that is, ca inca nu ma pot incrunta...numai bine, nu fac riduri) m-am hotarat sa va povestesc cate putin din periplul meu pe la urgente. In primul rand, n-am vrut sa ma duc, data trecuta cand fusesem mi s-a facut rau de la ce am vazut acolo desi eu n-aveam nimic. Cu chiu cu vai m-am lasat convinsa sa ma duc, mai ales ca mi se cam facuse de lesin de la zdruncinatura si ma cam dureau diverse parti ale corpului. Ajunsi acolo, n-am gasit urgentele. Radeti voi radeti, dar se modificase cate ceva la spital de cand fusesem ultima data si ne-o luat ceva timp de plimbat vineri seara prin spital sa-l gasim.

Apoi, in timp ce ma cosea, l-am intrebat pe doctor ca daca ti creste osul la loc dupa o operatie pe creier in care iti cam gaureste calota(stiu, suna tampit, sechele de la Grey's Anatomy, ce sa-i faci), incercand, evident, sa ma dau viteaza ca sa nu mi se faca rau sau ceva. Toate ca toate, mai rau m-a durut antitetanosul decat restul, din cauza caruia mi s-a si facut rau cand m-a pus neurologul sa sar intr-un picior. De parca mie de-aia imi ardea atunci, de probleme cu capul (nu ca nu le-as avea, dar sunt de alta natura). Si uite-asa am fost arestata la pat sa-mi creasca tensiunea.

Cu arestatul la pat am ajuns sa fiu translator (se vedea deci ca n-aveam nimic neurologic) pentru o irlandeza cu muscaturi imense de tantari, nu de alta da doctorii de garda stiau zero sau sub zero engleza. Si uite asa am facut pe doctorul/translator vreo juma de ora, ca apoi aproape m-au dat afara din spital de bine ce eram :)) (just kidding, da era cazu sa ma duc si eu pe-acasa). Macar de as fi avut prezenta de spirit sa ii zic la fata aia sa ma sune sa nu fi patit ceva prin spitalele romanesti. :)

Toate ca toate, acum cand povestesc mi se pare o experienta amuzanta, mai putin amuzanta parandumi-se pa loc, cand ma durea TOT corpul plus mici parti din orgoliul. Gata, ma duc sa ma vindec :)

Stare de...vacanta

sau intrebare: O fi bine sa trantoresti?

Gata si cu licenta si cu facultatea si cu tot ce implica folosirea cat de cat a creierului. De fapt, a trecut aproape o luna de atunci. O luna de trantorit. Un ultim trantorit ca de la 1 noiembrie (octombrie vroiam sa zic evident) intru-n campu muncii, alaturi de celelalte milioane de romani. Si uite ca incerc senzatia asta din nou, ca mi se cam pare ca pierd cam mult vremea si ca ce bine ar fi daca as face ceva, si ma gandesc ca dupa ce o sa lucrez vreo 8-9 ore pe zi timp de o luna o sa vreau sa fie vacanta sa pot lenevi. Well, that's life. 

Dar parca ma roade sa fac ceva, parca de-abia as astepta sa ma apuc sa invat pentru master. Hmm...unii ar putea sa spuna ca sunt o fiinta ciudata. Intre timp, imi umplu timpul cu turul frantei, care s-a terminat din pacate ieri, cu drumuri du-te vino cluj-bistrita (bine ca am unde merge si nu mor de plictiseala in bistrita cand se trezeste electrica sa ia curentu si nu ai ce face) si cu viitoarea olimpiada de la  Beijing pe care de-abia o astept, dar pe care probabil lumea din jurul meu o sa o urasca. Norocul lor e ca e cam mare diferenta de fus orar ca sa ma pot uita la tot ce ma intereseaza live. Si o sa am si eu grija incat sa nu devina obsesiva. Nu de alta, dar m-as fi dus, de fapt m-as fi dus acum patru ani la Atena, ca deh, e mai aproape, insa treaba cu intratul la facultate mi-a cam incurcat planuri. Nu-i nimic, si Londra e aproape, si mai sunt numai 4 ani.

Si voi, cum va "petreceti" vara asta?

.

Incet incet incep sa ma ca calmez si sa imi dau seama ca a fost nevoie de un eveniment extraordinar sa ma readuca sa scriu pe blog. Nici nu imi amintesc ultima data de cand am scris, dar nu asta conteaza acum.

Nu de alta dar incep sa ma calmez si apoi nu o sa mai zic tot ce am in gand sa zic, poate o sa ajunga la urechile cui trebuie sa auda, poate nu, cine stie... Dar nici asta nu e scopul acestui post, pentru ca nu obisnuiesc sa imi spal rufele murdare in public, si nu cred ca voi incepe de acum.

Chestia e ca stiu ca sunt capoasa, capoasa si egoista. Mi s-a spus de multe ori, am constatat si eu, nu mai e o surpriza pentru nimeni, asta contrat zodiei mele(pesti). Dar mai stiu si ca sunt sufletista, si contrar my better judgement, adica instinctu de supravietuire, imi place sa ajut oameni, mai ales oameni care imi sunt dragi. Rup din putinul pe care il am, de data asta timp, pentru ca pana duminica trebuie sa termin licenta (asta pentru cei care nu stiau ca eu sunt in anu 4 and panicking), si ii ajut dom'le.

Si ma enerveaza la culme cand cineva nu se ajuta pe sine, ba mai mult da cu picioru si la ce am facut eu. Pare dura fraza anterioara, mi s-a parut dura si prima data cand am spus-o, adica live. Si stiu ca maine o sa ne para amandurora rau (cel putin mie stiu sigur). Dar nu m-am putut abtine, si nici persoana respectiva. N-am tacut si poate era mai bine sa tac, si am provocat, fara sa cunosc prea bine nici persoana nici ce se va intampla. And I pushed, and I pushed, and I pushed some more, pana mi-a explodat balonu in fata. Am incercat o trezire la realitate, dar am reusit numai lucruri rele. Si nici acuma nu stiu cum sa reactionez, mai ales ca nu stiu la ce sa ma astept din partea opozitiei.

Poate maine o sa vorbeasca cu mine (inca nu m-am decis ce o sa fac eu, insa vehiculez scenarii). Poate ca nu. Poate ca nu o sa mai vorbim niciodata, iar asa as pierde un prieten. Nu e prima data cand patesc asta, totul din incapatanare si orgoliu. Si nu, nu imi place sa las de la mine. Si mai mult decat atat, nu imi place sa stiu ca trebuie sa las de la mine. Desi pana la urma ajung sa las, si asta ma enerveaza cel mai tare. Nu stiu cum sta persoana respectiva cu orgoliul, poate daca as stii nu as mai scrie aici incercand sa ma calmez. Am in schimb vaga impresie ca sta cam ca mine, nu de alta, dar asa numa au putut iesi scantei, ca incapatanarea o recunosc, dupa chipul si asemanarea mea...

De fapt, nici nu stiu care e scopu acestui post, ca l-am inceput nervoasa si l-am terminat ceva mai calma, si am impresia ca esenta s-a pierdut undeva pe la mijloc.

Si totusi daca as cunoaste mai bine....

ps: de la inceput ma tot gandesc ce titlu sa dau postului, sta si acuma in textboxu de title "bataie de joc" dar e o sintagma mult prea dura si mult prea neadevarata pentru situatia asta. si cred ca o sa ramana un post fara titlu, asa blank, cum ma simt eu acuma.

Saptamana nebuni(i)lor

Sunt buimaca de somn. E 11 si eu de-abia m-am dezlipit de pat dupa aproape 12 ore de somn. Cred ca a pus cineva ceva magnet sub patul meu si nu mi-a zis, ca altfel nu-mi explic. En fin, enough about me, hai sa va zic de minunata saptamana ce ma asteapta.

Pai sa vedem, trebuie sa fac si asta, si aia, si ailalta, si daca se poate cat mai repede si cat mai bine. Asta, aia si ailalta se refera binenteles la facultate, chestie care ocupa acuma cel mai mult din timpu meu , nu pentru ca asa doresc eu ci pentru ca trebuie, asa, macar pe ultima suta de metrii. Si ata, aia si ailalta nu au nume ca numa m-ar lua depresia daca le-as pomeni. Si probabil sunt mai mult de 3 lucruri de facut dar chiar nu vreau sa ma gandesc la asta.Nu vreau si pace!

Si daca asta nu ar fi de ajuns , mai am si eu viata personala, nu ca ar veni ca o povara ci ca o alta parte careia trebuie sa ii dedic cateva din cele 24 de ore ale unei zile. Ca doar de ce sa renunt la mersu la ceai cu fetele dupa facultate, sau la a juca remy, sau la iesirile cu colegii (finally, se intampla si astea) ca sa invat? Yeah, that's never gonna happen!
Si de-aia o sa ma astepte o saptamana nebuna, mai nebuna ca de obicei, de care ar trebui sa ma apuc imediat ce termin de scris (stiu, chiar nu vreau sa termin de scris dar trebuie).

DECI, sa aveti o saptamana frumoasa!

Puterea de a alege

sau de ce unii oameni "can't take no for an answer"?

Avem o problema. Anul 3 tine mortis (cu dintii as putea spune chiar) sa faca banchetul cu noi. De ce? habar n-am ca nu e ca si cum am fi prieteni la catarama cu totii si am fi noi impotriva sistemului. On the contrary, eu cel putin nu stiu pe nimeni din anul 3, cum de altfel nu stiu nici cam 20-30% din anul meu (nu e vina mea, asa e sistemul, plus cei care nu prea vin la scoala de unde suparare sa-i stiu).

Si-atunci de ce? Ca sa economisim cativa zeci de lei, dar in procesul asta sa nu ne intelegem? Ca sunt sigura ca pe toti nu-i poti multumi, ca sa nu mai vorbim atunci cand nu se cunoaste lumea, certurile si diferentele de opinie vor fi la ordinea zilei.

Oricum, asa cum e democratic, am supus la vot. Si avand dreptul de a alege (ca asa e DEMOCRATIC nu?) am ales nu. Ceea ce mi se pare normal, sa vem dreptu sa alegem.

Ce nu inteleg in schimb e ca daca nu a trebuit sa dam socoteala o jumatate (cea care a castigat) celeilalte jumatati (din aceeasi minunata democratie a anului 4 da?) atunci ca ce chestie vine anu 3 si ne cere lamuriri de ce nu facem cu ei banchetul? (Cernobalul e de vina, va zic eu)

Simplu, pentru ca am avut dreptul de a alege. Si am ales NU! (Ma astept sa inteleaga, ca majoriateta din anu 3 nu o constitue barbati-baieti?-care nu pot sa inteleaga de ce li se refuza portia de sex).

Plictiseala de seara

...si pregatire pentru jocurile psihologice de maine.

Happy happy joy joy!

Breathe in, breath out....

Cat de rau poate fi?

Or on how shitty can Microsoft Word be...
I know, I know...pick me, pick me...

ATAT de rau incat sa ti se strice wordu (pe cuvantu meu nu am mai auzit pana acuma sa i se strice nimanui wordu) incat sa vrei sa modifici chestii in el (la dracu cu bullets and numbering ca mai bine scriu de mana) si sa salvezi si zici ca nu ai modificat nimic.

Incat sa iti vina sa iti reistalezi windowzu pentru un amarat de word care iti trebuie la o amarata de tema care are deadline peste 2 ore de-acum.

Incat sa te muti cu remote-ul pe un alt calculator in speranta ca va merge (si stiu ce va ganditi, nu pot sa  o trimit neformatata ca o trimit degeaba..asta e..pitici pe creier) si uite ca pana la urma merge, reusesc si eu sa fac o numerotare, o formatare, un justified (shit, am uitat sa fac cuprinsu, bine ca mi-am amintit) ia ce se intampla:

De cand m-am apucat eu de scris postu asta, mai mult din resemnare decat din furie, mi-e mi s-a blocat wordu pe remote. Si s-a blocat.....si s-a blocat....(m-as uita la un serial ceva, d-as prea nervoasa)  si mi-e si frica sa dau un restart sau ceva ca cine stie cu ce magarii ma trezesc prin documentu ala.
Si macar de n-as fi lucrat la tema asta si de n-as avea partial sambata...
Dar nu......

ps:Later edit... Mi-am facut curaj si l-am inchis cu forta. Si normal, se stricase. Insa a fost bun cu mine si nu s-a stricat de tot (sa nu cobim ca inca nu am dat mail) si nu am avut de modificat mult. Insa tot urasc wordu momentan

Much Much later update. Intrerupem programul normal pentru o veste bomba. Am reusit in sfarsit sa-mi formatez idioata aia de tema. Si lucru imediat urmator am dezinstalat wordu. Calculatorul meu se simte mult mai liber fara el.

Echilibru

Intr-o relatie, cum e mai bine? Sa dai sau sa primesti? Sau mai bine zis, care e echilibrul?











12 august 2006

De ce iarba vecinului e intotdeauna mai verde?

Acum vreo ora eram pe autobus, ma duceam sa ma intalnesc cu cineva. Si cum pe bus, daca nu ai cu cine povesti nu prea ai ce face, ai parte de timpi morti..m-au luat gandurile, mai ales ca bus-ul era gol. Ce-mi trecea prin minte, sau prin inima, sau prin ambele, era ca mie, si cred ca nu numai mie, ori mi se intampla toate lucrurile deodata sau deloc. E un mister pentru mine de ce nu vor nici cum sa se imparta. Si mai e o problema, cand nu se intampla nimic vreau sa se intample ceva, si cand se intampla vreau o pauza si timp pentru mine. Deci uite de aici intrebarea (poate putin adaptata):De ce iarba vecinului e intotdeauna mai verde?

Acum o luna si ceva eram singura (Cristinelu, cand o sa citesti sa stii ca i miss u :D ), nu se intampla nimic, se stricasera toate lucrurile, nici nu mai ieseam, era asa o stare de amorteala generala care mie evident nu-mi placea. Aveam o gramada de timp pentru mine, prea mult timp ziceam atunci, acum parca as vrea putin de acolo.

Si totusi nu stiam ce sa fac cu timpul, era prea mult, era o plictiseala totala si imi doream activitati. Acum ca am ce face imidoresc putin timp pentru mine si parca nu-l gasesc nicicum. Isn't it ironic? Well...da...dar oricum ma asteptam la asta.

Azi a fost prima dupa-masa cand am reusit si eu sa dorm vreo cateva ore, nu duc neaparat lipsa de somn, ci de lenevit.Tot ce stiu mai nou e birou, casa, masa, somn si de la capat. si cand nu merg la birou scoala.Iar in uichenduri sa nu mai vorbim, partiale si lucrari, numai stresu nu cat invatatu, isi face efectul.

Dar nu ma plang.Cineva ma intreba daca n-as vrea sa fie ca inainte.Sincer uneori as vrea o zi numai pentru mine, dar ma gandesc totusi ca si asta face parte din viata, ca nu trebuie sa ne complacem in aceleasi situatii.Nu, nu era ami bine inainte, desi si aia mi-a servit ca experienta. Nu a fost nici ala neaparat timp pierdut, m-a ajutat sa invat multe. Dar acum e alta treaba, vreo 2 ore de liniste si pace, dar nu-i sa le am. E..asta este, cand tot o sa fie bine si pentru mine.

Maine o iau de la capat, scoala cat cuprinde, treaba si tot asa. Dar imi place... :)

14 mai 2006

Responsabilitate

Sunt inca la birou (da, inca suna foarte ciudat birou, nu ma pot obisnui nicicum..frate-mio de fiecare data cand ma aude cu birou rade de mine :D ) si uite ca imi dau seama ca s-a mai terminat o saptamana. Astept uichendul asta ca o binecuvantare, desi numai uichend nu o sa fie( am de invatat :(..dar nu scopul aici nu e ca sa ma plang).

E vorba de responsabilitati. Am ajuns destul de prinsa in nebunia asta a muncii, nu ma asteptam. Si-mi dau seama ca lucrurile care mi s-au parut grele pana acum par dintr-o data niste copilarii. Nu ca as fi eu seful pe-aici, sau responsabila de chestii extrem de vitale, insa mi-am asumat ceva acceptand acest post si trebuie sa-mi respect cuvantul. Nu ma pot sa pun ca alta data lucrurile pe pauza ca nu mai am chef si as avea altceva de facut. Mai ales daca contributia mea conteaza, si ii pot ajuta pe colegii mei ca impreuna sa ducem treaba la bun sfarsit.

Aseara vorbeam cu cineva despre faptul ca nu trebuie sa te tina sefu 8 ore la birou ca sa fie sigur ca faci treaba si ca un program flexibil e de preferat. Ca daca vrei sa faci treaba atunci o faci fara sa te preseze nimeni.Azi e prima data cand stau peste program, si nu o fac pentru ca asa mi s-a cerut ci pentru ca trebuie. Initial mi-a vent sa ma plang, de ce eu? de ce tocmai vineri? dar asta nu mai conteaza acum. Cert e ca mi-am dat seama ca daca pot sa ajut trebuie sa ajut si ca daca treaba va fi gata atunci voi multumita. E vorba de responsabilitate!!


12 mai 2006

Primavara...ca eu acuma o simt

De prin Martie ma tot plang ca vreau soare, ca vreau sa fie cald, ca m-am saturat de ploi..vreau sa vina PRIMAVARA (si cred ca n-am fost singura...). Acum vreo 2-3 saptamani a venit si la Cluj. In alte parti copacii erau infloriti de o gramada de vreme..si a ajuns pana la urma si la noi.

Azi am venit pe jos de la birou-ma rog..o bucata..nu tot drumu-( ce ciudat suna..'am venit de la birou'...nu ma pot obisnui inca..par femeie serioasa cand zic asa..) si plouase mai devreme. Cred ca azi a venit primavara si pentru mine.E prima data cand am sesizat...da..copacii sunt cu adevarat infloriti, iarba e de un verde crud, avem magnolii inflorite, liliac (sau 'malin' cum se zice pe la bunica) si alb si mov, lalele..ce mai,tot tacamul. Si-mi dau seama ca toate astea s-au intamplat pe langa mine, ca nu am constientizat timp de 3 saptamani ca natura traieste iar..asta poate pentru ca eram eu adormita pe dinauntru. E un sentiment bizar...cum am putut sa nu observ ceva ce am asteptat atata timp?

Si ma plimbam pe langa Somes azi, mirosea a iarba plouata, mirosea a nou, a bine, a viata; Cafe del mar linistitor in urechi si am vazut: sunt in viata..simt primavara, viata noua, o respir prin toti porii!!E cel mai placut sentiment pe care l-am avut in nu stiu cata vreme.

Cum se zice? Ca nu poti aprecia nimik cu adevarat pana nu l-ai pierdut?Ei bine..eu acum apreciez si vad viata cu alti ochi, e mai bine si o sa fie din ce in ce mai bine!!


9 mai 2006

Femei cu initiativa

Cineva a ridicat o problema foarte interesanta: femeile cu initiativa si cum reactioneaza barbatii pusi in fata lor.Hmm...nu m-am mai gandit de mult la asta desi nu de putine ori am fost pusa in fata situatiei. Da eu sunt femeia cu initiativa pusa fata in fata cu barbatul care nu stiu cum o sa reactioneze la o faza de genu. Da, iau telefonu si sun,nu mi-e frica de asta, dar nu de fiecare data omul de la capatul celalalt al firul reactioneaza bine. Deocamdata raportul imi e favorabil (sau asa imi place sa cred...adik nu am numarat..dar eu asa zic).

De fiecare data cand o fac ma intreb daca e bine; de fiecare data cand reactia nu e multumitoare ( nu cred ca asta e cuvantul, dar altul nu gasesc acum).Da, adevarul ca sunt barbati carora nu le plac femeile cu initiativa. Toti sustin sus si tare in public..ca ce..femeile cu initiativa..uuu..tuturor le plac....Numai pusi in fata situatie nu stiu cati reactioneaza la fel de bine. Nu stiu de ce se sperie asa. Sincer ma intreb . E orgoliu? E faptul ca nu mai au putere de decizie? Sa fie faptul ca nu mai sunt vanatori ci vanat?

Cand o fata face primul pas, si uneori al doilea si al treilea :) nu il transforma automat pe batbat in vanat; din punctul meu de vedere eu o fac pentru ca m-am saturat sa astept...si vreau sa grabesc putin lucrurile..sau uneori numai din instinct o fac, cine stie, poate iese ceva.

E dificil sa fii in ambele posturi, dar asta nu ma va face sa ma schimb. De fapt nici nu pot, asta sunt eu; multi se socheaza, la unii la place. Cert e ca am invatat cate putin din fiecare experienta, poate asa n-o s-o mai dau in bara asa des. Trebuie sa stii si cu cine iti merge si cu cine nu.

Hmm..mi-a dat ceva de gandit pe seara asta. :)

7 mai 2006

prima zi de munca...ultima de libertate(trebuia sa iasa ca lui C. Petrescu da n-am reusit )

da..ieri a fost 1 mai....mici, bere, gratar, soare(pentru altii..ca eu am fost pe drumuri)...si azi ma apuc si eu de muncit. trebuia sa o fac cu cateva zile mai repede ca sa pot sarbatorii 1 mai muncitoresc cum se cuvine.
a fost prima..ma mai asteapta multe.nu ca n-as fi facut eu pana acuma dar aia nu se pune..prima zi de munca adevarat, cu mers la serviciu, cu colegi, cu birou, cu sef e asta.

toata lumea ma intreaba cum a fost. nu stiu inca.trebuie sa ma dezmeticesc.primu instinct dupa ce m-a lasat singura la calculator a fost 'i took a bite..it's more than i can chew'.
am ramas cu sentimentu asta toata ziua(de fapt..vreo cateva ore) dar sper sa scap de el cat mai curand.nu stiu..e bine si rau in acelasi timp. dar asta imi doream de ceva timp incoace si asta am primit.

o sa fac oricum tot posibilul sa fiu cea mai buna (ambitia m-a caracterizat intodeauna) de indata ce prind mai mult curaj. totul e nou pentru mine..dar o sa fie mai bine. SPER
atat pentru azi...nici inspiratie la scris nu mai am cu atatea noutati..


2 mai 2006