Incet incet incep sa ma ca calmez si sa imi dau seama ca a fost nevoie de un eveniment extraordinar sa ma readuca sa scriu pe blog. Nici nu imi amintesc ultima data de cand am scris, dar nu asta conteaza acum.
Nu de alta dar incep sa ma calmez si apoi nu o sa mai zic tot ce am in gand sa zic, poate o sa ajunga la urechile cui trebuie sa auda, poate nu, cine stie... Dar nici asta nu e scopul acestui post, pentru ca nu obisnuiesc sa imi spal rufele murdare in public, si nu cred ca voi incepe de acum.
Chestia e ca stiu ca sunt capoasa, capoasa si egoista. Mi s-a spus de multe ori, am constatat si eu, nu mai e o surpriza pentru nimeni, asta contrat zodiei mele(pesti). Dar mai stiu si ca sunt sufletista, si contrar my better judgement, adica instinctu de supravietuire, imi place sa ajut oameni, mai ales oameni care imi sunt dragi. Rup din putinul pe care il am, de data asta timp, pentru ca pana duminica trebuie sa termin licenta (asta pentru cei care nu stiau ca eu sunt in anu 4 and panicking), si ii ajut dom'le.
Si ma enerveaza la culme cand cineva nu se ajuta pe sine, ba mai mult da cu picioru si la ce am facut eu. Pare dura fraza anterioara, mi s-a parut dura si prima data cand am spus-o, adica live. Si stiu ca maine o sa ne para amandurora rau (cel putin mie stiu sigur). Dar nu m-am putut abtine, si nici persoana respectiva. N-am tacut si poate era mai bine sa tac, si am provocat, fara sa cunosc prea bine nici persoana nici ce se va intampla. And I pushed, and I pushed, and I pushed some more, pana mi-a explodat balonu in fata. Am incercat o trezire la realitate, dar am reusit numai lucruri rele. Si nici acuma nu stiu cum sa reactionez, mai ales ca nu stiu la ce sa ma astept din partea opozitiei.
Poate maine o sa vorbeasca cu mine (inca nu m-am decis ce o sa fac eu, insa vehiculez scenarii). Poate ca nu. Poate ca nu o sa mai vorbim niciodata, iar asa as pierde un prieten. Nu e prima data cand patesc asta, totul din incapatanare si orgoliu. Si nu, nu imi place sa las de la mine. Si mai mult decat atat, nu imi place sa stiu ca trebuie sa las de la mine. Desi pana la urma ajung sa las, si asta ma enerveaza cel mai tare. Nu stiu cum sta persoana respectiva cu orgoliul, poate daca as stii nu as mai scrie aici incercand sa ma calmez. Am in schimb vaga impresie ca sta cam ca mine, nu de alta, dar asa numa au putut iesi scantei, ca incapatanarea o recunosc, dupa chipul si asemanarea mea...
De fapt, nici nu stiu care e scopu acestui post, ca l-am inceput nervoasa si l-am terminat ceva mai calma, si am impresia ca esenta s-a pierdut undeva pe la mijloc.
Si totusi daca as cunoaste mai bine....
ps: de la inceput ma tot gandesc ce titlu sa dau postului, sta si acuma in textboxu de title "bataie de joc" dar e o sintagma mult prea dura si mult prea neadevarata pentru situatia asta. si cred ca o sa ramana un post fara titlu, asa blank, cum ma simt eu acuma.
Nu de alta dar incep sa ma calmez si apoi nu o sa mai zic tot ce am in gand sa zic, poate o sa ajunga la urechile cui trebuie sa auda, poate nu, cine stie... Dar nici asta nu e scopul acestui post, pentru ca nu obisnuiesc sa imi spal rufele murdare in public, si nu cred ca voi incepe de acum.
Chestia e ca stiu ca sunt capoasa, capoasa si egoista. Mi s-a spus de multe ori, am constatat si eu, nu mai e o surpriza pentru nimeni, asta contrat zodiei mele(pesti). Dar mai stiu si ca sunt sufletista, si contrar my better judgement, adica instinctu de supravietuire, imi place sa ajut oameni, mai ales oameni care imi sunt dragi. Rup din putinul pe care il am, de data asta timp, pentru ca pana duminica trebuie sa termin licenta (asta pentru cei care nu stiau ca eu sunt in anu 4 and panicking), si ii ajut dom'le.
Si ma enerveaza la culme cand cineva nu se ajuta pe sine, ba mai mult da cu picioru si la ce am facut eu. Pare dura fraza anterioara, mi s-a parut dura si prima data cand am spus-o, adica live. Si stiu ca maine o sa ne para amandurora rau (cel putin mie stiu sigur). Dar nu m-am putut abtine, si nici persoana respectiva. N-am tacut si poate era mai bine sa tac, si am provocat, fara sa cunosc prea bine nici persoana nici ce se va intampla. And I pushed, and I pushed, and I pushed some more, pana mi-a explodat balonu in fata. Am incercat o trezire la realitate, dar am reusit numai lucruri rele. Si nici acuma nu stiu cum sa reactionez, mai ales ca nu stiu la ce sa ma astept din partea opozitiei.
Poate maine o sa vorbeasca cu mine (inca nu m-am decis ce o sa fac eu, insa vehiculez scenarii). Poate ca nu. Poate ca nu o sa mai vorbim niciodata, iar asa as pierde un prieten. Nu e prima data cand patesc asta, totul din incapatanare si orgoliu. Si nu, nu imi place sa las de la mine. Si mai mult decat atat, nu imi place sa stiu ca trebuie sa las de la mine. Desi pana la urma ajung sa las, si asta ma enerveaza cel mai tare. Nu stiu cum sta persoana respectiva cu orgoliul, poate daca as stii nu as mai scrie aici incercand sa ma calmez. Am in schimb vaga impresie ca sta cam ca mine, nu de alta, dar asa numa au putut iesi scantei, ca incapatanarea o recunosc, dupa chipul si asemanarea mea...
De fapt, nici nu stiu care e scopu acestui post, ca l-am inceput nervoasa si l-am terminat ceva mai calma, si am impresia ca esenta s-a pierdut undeva pe la mijloc.
Si totusi daca as cunoaste mai bine....
ps: de la inceput ma tot gandesc ce titlu sa dau postului, sta si acuma in textboxu de title "bataie de joc" dar e o sintagma mult prea dura si mult prea neadevarata pentru situatia asta. si cred ca o sa ramana un post fara titlu, asa blank, cum ma simt eu acuma.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu