Stiti cum e atunci cand ai ceva de facut...dar nu e foarte important....si nici foarte urgent, da parca totusi ar cam trebui sa il faci (vezi teme...) dar nu te atrage nicidecum subiectul...dar trebuie...dar hai sa nu?
Asta patesc eu acum...cand ar trebui, dar n-a chef, si mai bine as face altceva, daca se poate total altceva si cat se poate de mult ca sa aman inevitabil momentul. E vorba de genul ala de pierdere de vreme in care mai bine m-as apuca sa ud florile (chestie pe care nu o fac niciodata, de-aai mi-a si sechestrat mama florile, sa nu le omor), in care mi-e tot timpul foame sau ma loveste o dorinta de a face ordine prin camera sora cu...pierderea de vreme.
Foamea e totdeauna un bun pretext sa te duci pana in bucatarie sa mai rontai cate ceva si sa ramai acolo...ceva vreme, sau chiar si pana la magazinul ala, la care nu te-ai duce daca ti-ar trebui paine pe motiv ca e prea departe, daca chiar iti e pofta de ceva dulce/sarat/amar/acidulat s.a.m.d.
Binenteles, v-ati prins, pana si acum pierd vremea, ca mi-am gasit motiv... sa scriu pe blog, lucru care nu astepta amanare nu-i asa?
Cred ca mintea umana e un lucru minunat cum gaseste ea atatea tehnici de evitare a inevitabilului, convingandu-ne in acelasi timp ca e de bine.. (da, tehnica de negare si convingere de sine...se pare ca merge, ca am mai luat un biscuite din bucatarie.)
Asa, si dupa un post care la a2a citire s-ar putea sa ma faca sa regret ca l-am postat (nu de alta, dar nu stiu cat de coerent e) iata ca ma duc si eu...si nu, nu sa fac treaba, ci pentru ca mi-am gasit alt mijloc de a-mi distrage atentia (Traiasca jocurile tampite de yahoo si cine o inventat cracks :D)
Asta patesc eu acum...cand ar trebui, dar n-a chef, si mai bine as face altceva, daca se poate total altceva si cat se poate de mult ca sa aman inevitabil momentul. E vorba de genul ala de pierdere de vreme in care mai bine m-as apuca sa ud florile (chestie pe care nu o fac niciodata, de-aai mi-a si sechestrat mama florile, sa nu le omor), in care mi-e tot timpul foame sau ma loveste o dorinta de a face ordine prin camera sora cu...pierderea de vreme.
Foamea e totdeauna un bun pretext sa te duci pana in bucatarie sa mai rontai cate ceva si sa ramai acolo...ceva vreme, sau chiar si pana la magazinul ala, la care nu te-ai duce daca ti-ar trebui paine pe motiv ca e prea departe, daca chiar iti e pofta de ceva dulce/sarat/amar/acidulat s.a.m.d.
Binenteles, v-ati prins, pana si acum pierd vremea, ca mi-am gasit motiv... sa scriu pe blog, lucru care nu astepta amanare nu-i asa?
Cred ca mintea umana e un lucru minunat cum gaseste ea atatea tehnici de evitare a inevitabilului, convingandu-ne in acelasi timp ca e de bine.. (da, tehnica de negare si convingere de sine...se pare ca merge, ca am mai luat un biscuite din bucatarie.)
Asa, si dupa un post care la a2a citire s-ar putea sa ma faca sa regret ca l-am postat (nu de alta, dar nu stiu cat de coerent e) iata ca ma duc si eu...si nu, nu sa fac treaba, ci pentru ca mi-am gasit alt mijloc de a-mi distrage atentia (Traiasca jocurile tampite de yahoo si cine o inventat cracks :D)