Nu stiu altii cum sunt, dar eu....

Ii promisesem la Jovana (nu stiu de ce nu-i pot spune Ioana, parca n-ar fi tot gaza mica) ca o sa scriu, ca poate ca sarbatorile astea o sa-mi faca pofta sa va impartasesc cate putin din mine. Si ieri, cand aveam lucruri pe suflet nu am avut cu ce si cum sa scriu. Gasesc ca intotdeauna se intampla ceva.Cand vreau sa scriu n-am ce (nu stiu de ce dar mintea mea se goleste instantaneu parca i-ar fi frica) iar cand am ce n-am cu ce. Ironic, isn't it?!?

Acum stau in pat, in casa copilariei mele, dupa o zi in care nici n-am avut timp sa suflu, dar mintea mea e capabila sa zburde(la mom cand scriam randurile astea eram la bunica..acu doar le transcriu).

E casa copilariei mele, si totusi simt ca nu mai apartin aici. E un sentiment ciudat, un fel de strangere de inima, as vrea sa fie ca la inceput dar nu cred ca va mai putea fi vreodata.Acum casa mea e la Cluj (oricat m-ar uri mama daca m-ar auzi zicand asa) pentru ca si la Bistrita ma simt ca o straina.

Dar asta ar trebui sa fie despre copilaria mea, care,de cate ori imi amintesc, ma face sa am lacrimi in coltul ochilor. Nu-mi amintesc mare lucru de cand eram mititica, multe lucruri mi s-au povestit si mi se povestesc in continuare. As putea spune ca sunt amintirile mele, dar vazute prin ochii altora.

Pana la varsta de 4 ani am crescut aici, in Pintic, la mama Uta, bunica din partea mamai pe care nu-mi pot imagina cum ar fi s-o pierd. Imi amintesc cum imi chinuiam strabunicii inainte de a merge la culcare sarind la ei in pat si batandu-i cu palmele peste spate ( eram rea inca de mica, recunoc).Cum n-o recunosteam pe mama ca fiind mama mea, eu ziceam ca 'Ada e mama mea' (Ada fiind verisoara mamei care toate vacantele si le petrecea aici) dat fiind faptul ca pe ea o vedeam mai des decat pe mama care era la Bistrita.

Cum nu vroiam sa adorm numai cu bunica mea (pe mama am renegat-o ceva timp..se pare ca nici macar sa dorm cu ea nu vroiam) care ma mangaia pe frunte si taceam imediat din urlat( gura mare aveam de pe atunci...vad ca se prevestesc multe asa)

Ca nu puteam spune consoana 'c' asa ca cuvintele mele sunau ceva de genu 'aasa' (casa), 'oodil'(crocodil) si ca am scos o fraza de maxima inspiratie, cu ocazia plecatului la mare, la Vama-Veche , si anume :'Meiem mare, meiem buu, topim! tot topim!' -adik, in traducere libera ar fi ceva de genu..'mergem la mare, mergem cu masina, rupem tot' =)).Cum mergeam la colindat de Craciun, cu alti copii din sat, si singura colinda pe care o stiam era urmatoare(binenteles fara 'c'-urile de rigoare..va imaginati voi varinta corecta) : "Asta noapte intuneata, si zapada neaatata(necalcata), noi zapada o aam, pe Hristos sa-l laudam".

Cum doar dintr-o singura carte imi placea sa mi se citeasca, si asta in fiecare zi. E vorba de povestea cu manusa, habar n-am cine a scris-o sau daca asa se numeste, in care era vorba de ceva oameni care traiau intr-o manusa. Nu-mi aduc aminte mare lucru, cartea s-a nimicit iar ai mei nu stiu cine a scris-o (parinti denaturati..zic eu..) dar as vrea s-o gasesc. Poate stiti voi?!? Cred ca i-am exasperat cu povestea aia (si cred ca au aruncat-o..numa ca nu pot dovedi nimik :D )

Eh..amintiri, amintiri..ma fac ceea ce sunt acum.Ar mai fi o gramada...dar cu o alta ocazie :D

3 mai 2006