Din ciclul...avem o tara, pacat ca-i locuita

Azi, despre cum tot romanu are un s.r.l..

Daca mi-a trebuit sa imi iau ultima vacanta, si nu sa lucrez imediat dupa ce am terminat facultatea, inevitabil a trebuit sa vin si pe-acasa pe la Bistrita. Si cum mama m-a pus sa fac contabilitati inca de prin clasa a 7a, si cum acuma e cam sfarsit de semestru si trimestru deci bilant plus o gramada de alte declaratii, evident a trebuit sa dau o mana de ajutor.

Scenariul se intrevede cam asa. Mama tine contabilitati la vreo 20 de firme, unele mai mici, cu 2-3 facturi intr-o luna, altele mai mari, cu 2-3 sute de facturi intr-o luna. Insa prostia e aceeasi. Pe toate planurile. Pentru ca romanul s-a nascut intreprinzator. Nu neg, sunt sigura ca sunt si oameni capabili pe lumea asta, insa nu sunt multi la cum se arata.

Asta pentru ca toti suntem niste vanzatori de biscuiti cu magazin la parterul blocului. Si care nu stim sa scriem o factura. Sau ca actele din aceeasi luna se aduc toate o data, nu se pun facturi din aprilie in dosarul de iulie. Sau ca nu se platesc facturi fara sa o ai, mai ales cand e de vreo 100 de milioane. Sau ca daca cineva te-a rugat sa aranjezi in ordine cronologica actele de casa, o faci, ca nu ti-i greu cand ai cate o chitanta pe zi, sa o pui in dosar dupa cealalalta, fiind mult mai greu sa le descurci cand sunt 100 de chitante mici cat o cutie de chibrite. Sau ca nu e de bun augur sa pierzi chitante/facturi sau orice alt act, si sa sustii sus si tare ca sunt acolo, cand se vede dupa numerele receptiilor ca lipsesc cam 20 de acte. Sau ca nu poti sa prinzi pe firma facturi de mii de lei cand cumperi de la metro sau cora scutece si biberoane sau servetele si scaune cand tu vinzi drujbe si lemn. Sau sa incasezi aceeasi factura o data cu bon de casa si o data cu chitanta ca te dai mare economist si asa te-a invatat pe tine la scoala. Si apoi sa te mai miri cand ai de platit vreo 50 de milioane impozit pe profit, dupa ce ai facut facturi la prieteni sa isi scoata ei impozitul mic.

Pentru ca , dupa mine, cel putin 1 din 15 romani are un s.r.l de apartament. Si ei de-abia stiu sa isi scrie bine numele.

Looking outside the box

Mi-am dat seama, citind ce bloguri i s-au recomandat lui bobby voicu, ca eu citesc foarte multe bloguri zilnic sau aproape zilnic, multe din ele descoperindu-le mergand din link in link in link...si pe multi uitandu-i tocmai din aceasta cauza. Si nu, nu mi-am facut feed desi ar cam trebui, dar cum trec de la un calculator la altul in cursul unei zile, mai ales in perioada asta, nu prea ii vad rostul. Si uite asa am ajuns sa tin minte pe de rost in jur de vreo 20 de adrese de bloguri, cu vreo alte 15 pe care stiu sa le gasesc din link in link. Zilnic citesc maxim 10, nu de alta dar nu toti scriu zilnic, si restul o data la 2-3 zile, poate o saptamana.

Si exista "out there", pe langa bloggeri "mari" o gramada de bloguri interesante, al unor oameni extrem de interesanti, pe care mi-ar placea sa-i intalnesc o data si o data. Si o sa va o dau si o lista, poate o sa vreti sa ii cititi vreodata.

Bufix
Licurici
Mirandolina
Ana
Mara cu max
Muntele
Ramona
Marius Tudor
Doi pe doi
Mage
Rollie Tyler
Amalia

...atatia imi amintesc acum, pe parcurs probabil o sa ma adaug. Enjoy

Later edit:
Transp
Andrei Crivat

In alta ordine de idei...

...am ochelari noi, asta ca sa nu puteti zice ca nu ma mai recunoasteti pe strada.. :D

Stare de...vacanta

sau intrebare: O fi bine sa trantoresti?

Gata si cu licenta si cu facultatea si cu tot ce implica folosirea cat de cat a creierului. De fapt, a trecut aproape o luna de atunci. O luna de trantorit. Un ultim trantorit ca de la 1 noiembrie (octombrie vroiam sa zic evident) intru-n campu muncii, alaturi de celelalte milioane de romani. Si uite ca incerc senzatia asta din nou, ca mi se cam pare ca pierd cam mult vremea si ca ce bine ar fi daca as face ceva, si ma gandesc ca dupa ce o sa lucrez vreo 8-9 ore pe zi timp de o luna o sa vreau sa fie vacanta sa pot lenevi. Well, that's life. 

Dar parca ma roade sa fac ceva, parca de-abia as astepta sa ma apuc sa invat pentru master. Hmm...unii ar putea sa spuna ca sunt o fiinta ciudata. Intre timp, imi umplu timpul cu turul frantei, care s-a terminat din pacate ieri, cu drumuri du-te vino cluj-bistrita (bine ca am unde merge si nu mor de plictiseala in bistrita cand se trezeste electrica sa ia curentu si nu ai ce face) si cu viitoarea olimpiada de la  Beijing pe care de-abia o astept, dar pe care probabil lumea din jurul meu o sa o urasca. Norocul lor e ca e cam mare diferenta de fus orar ca sa ma pot uita la tot ce ma intereseaza live. Si o sa am si eu grija incat sa nu devina obsesiva. Nu de alta, dar m-as fi dus, de fapt m-as fi dus acum patru ani la Atena, ca deh, e mai aproape, insa treaba cu intratul la facultate mi-a cam incurcat planuri. Nu-i nimic, si Londra e aproape, si mai sunt numai 4 ani.

Si voi, cum va "petreceti" vara asta?

Guest Post - Timpul nu mai are rabdare

Primul meu guest post, de la o persoana care m-a visat azi noapte in urma citirii postului anterior. Multumesc Delora.

"Timpul pare sa nu mai aiba rabdare cu noi". Maine, ultimul examen...cu asta o sa pun punct unei perioade dureros de placute si singurul lucru care imi trece prin minte e ca vreau sa mi se dea sansa sa retraiesc ultimele 3 luni inca o data si inca o data. Poate de aia ma si amagesc ca sansa asta o voi primi in toamna, la masterat si o sa fie la fel.

Nu, nu o sa fie la fel. Niciodata nu o sa fie la fel ca acum, pentru ca nici acum nu e cum a fost.

Stii ce ma gandeam azi?
La profesorii astia. Cum stau si privesc cum generatii dupa generatii trec prin mana lor. Cred ca e crunt sa vezi cum numai tu imbatranesti, pe cand miile de studenti, desi mereu altii, raman mereu tineri. Poate au si ei, batranii astia, momente in care se opresc, isi tin rasuflarea si se gandesc ca..."timpul nu mai are rabdare"...

--va urma--

.

Incet incet incep sa ma ca calmez si sa imi dau seama ca a fost nevoie de un eveniment extraordinar sa ma readuca sa scriu pe blog. Nici nu imi amintesc ultima data de cand am scris, dar nu asta conteaza acum.

Nu de alta dar incep sa ma calmez si apoi nu o sa mai zic tot ce am in gand sa zic, poate o sa ajunga la urechile cui trebuie sa auda, poate nu, cine stie... Dar nici asta nu e scopul acestui post, pentru ca nu obisnuiesc sa imi spal rufele murdare in public, si nu cred ca voi incepe de acum.

Chestia e ca stiu ca sunt capoasa, capoasa si egoista. Mi s-a spus de multe ori, am constatat si eu, nu mai e o surpriza pentru nimeni, asta contrat zodiei mele(pesti). Dar mai stiu si ca sunt sufletista, si contrar my better judgement, adica instinctu de supravietuire, imi place sa ajut oameni, mai ales oameni care imi sunt dragi. Rup din putinul pe care il am, de data asta timp, pentru ca pana duminica trebuie sa termin licenta (asta pentru cei care nu stiau ca eu sunt in anu 4 and panicking), si ii ajut dom'le.

Si ma enerveaza la culme cand cineva nu se ajuta pe sine, ba mai mult da cu picioru si la ce am facut eu. Pare dura fraza anterioara, mi s-a parut dura si prima data cand am spus-o, adica live. Si stiu ca maine o sa ne para amandurora rau (cel putin mie stiu sigur). Dar nu m-am putut abtine, si nici persoana respectiva. N-am tacut si poate era mai bine sa tac, si am provocat, fara sa cunosc prea bine nici persoana nici ce se va intampla. And I pushed, and I pushed, and I pushed some more, pana mi-a explodat balonu in fata. Am incercat o trezire la realitate, dar am reusit numai lucruri rele. Si nici acuma nu stiu cum sa reactionez, mai ales ca nu stiu la ce sa ma astept din partea opozitiei.

Poate maine o sa vorbeasca cu mine (inca nu m-am decis ce o sa fac eu, insa vehiculez scenarii). Poate ca nu. Poate ca nu o sa mai vorbim niciodata, iar asa as pierde un prieten. Nu e prima data cand patesc asta, totul din incapatanare si orgoliu. Si nu, nu imi place sa las de la mine. Si mai mult decat atat, nu imi place sa stiu ca trebuie sa las de la mine. Desi pana la urma ajung sa las, si asta ma enerveaza cel mai tare. Nu stiu cum sta persoana respectiva cu orgoliul, poate daca as stii nu as mai scrie aici incercand sa ma calmez. Am in schimb vaga impresie ca sta cam ca mine, nu de alta, dar asa numa au putut iesi scantei, ca incapatanarea o recunosc, dupa chipul si asemanarea mea...

De fapt, nici nu stiu care e scopu acestui post, ca l-am inceput nervoasa si l-am terminat ceva mai calma, si am impresia ca esenta s-a pierdut undeva pe la mijloc.

Si totusi daca as cunoaste mai bine....

ps: de la inceput ma tot gandesc ce titlu sa dau postului, sta si acuma in textboxu de title "bataie de joc" dar e o sintagma mult prea dura si mult prea neadevarata pentru situatia asta. si cred ca o sa ramana un post fara titlu, asa blank, cum ma simt eu acuma.

I don't want to get back to reality

Si, se termina weekend-ul. Pentru multi poate nu ar fi o situatie asa de tragica, dat fiind faptul ca chestia asta se repeta o data la 7 zile, in speta in fiecare duminica seara.

Dar pentru mine e tragic, foarte tragic. Am trait weekend-ul asta cu capu-n nori-bine, pe pamant totusi ca doar nu-s recent indragostita, numai ca imi place expresia-cu o senzatie de misrupism cat 2 skyscrapere de unde vreti voi din lume(de preferinta cele mai inalte, ca sa intelegeti ce zic). Si nici un ruptul capului nu vreau sa ma intorc al realitate, o realitate nu foarte dura doar ca ma loveste repetat in moalele capului si ma doare.

Imi place in lumea mea, acolo, fara ganduri de licenta sau de proiectele lui Nitchi, in care ma simt rau de cat am baut aseara si in care am numai oameni exceptionali langa mine. Lumea aia, cu prieteni, discutii, plimbari si toate cele. Si nu, mom, I DON"T WANNA GO TO SCHOOL! Let alone go back to REALITY!